Manele şi decibeli
Aseara a concertat Goran Bregovic la Palat.
Întîi de toate, a întîrziat mai mult de jumătate de oră. Cred că municipalitatea (aka Primaria, aka Gheorge Nichita, PSD) a vrut să se asigure că nu se termină concertul
pînă se aprind luminile pe Palat, ca lumea să admire ce minunăţie arhitecturală luminată cu porţia avem. Apoi: tipu’ ăsta, Goran, n-a prea cîntat. Avea o chitara electrică la care se mai chinuia din cînd în cînd, dar, dacă se compară cît a vorbit şi cît a cîntat, iese prost. Ok, respect pentru om, e deştept, ştie nu ştiu cîte limbi (franceză, engleză, italiană şi toate de felul acesta). Însă de cîntat a cîntat tipu care bătea din tobă cu foc şi voie bună. Iar Goran mai intra peste el din cînd în cînd. Asta vocal. Instrumental, tipii (sau formaţia de nunţi şi inmormîntări, cum e prezentat-o starostele ei) nu se deosebeşte prea mult de fanfarele de pe-aici. Chemi vreo două trei fanfare (să fie mulţi), le pui o staţi de amplificare de vreo 15.000 de waţi şi-i gata ştoul. Lumea dansează într-o fericire, pentru că-i place rău de tot maneaua. iar ritmurile (şi interjecţiile acelea, nu mă faceţi să le reproduc) erau exact marcă înregistrată Guţă şi Florin Salam.
Ca să nu mai spun că ritmuri de acest fel găseşti „fără număr” pe gloriosul You Tube. Şi nu cîntate de un tip care vrea vreo 50.000 de euro pe concert (probabil datorită expunerii şi publicităţii), ci de puştani care încă n-au atîtea clase cîte degete au la o mînă. Şi care n-ar cere mai mult de 50 de eruo pentru un tril mai fantastic de zece ori decît balcanicul Bregovic. Una peste alta, s-au zbînţuit bine de tot şi rockerii, i-a pătruns „ritmul adevărat” şi au lăsat deoparte mina aia gravă, au demonstrat şi puştoaicele că au şolduri şi-alte asemenea. Nu s-a cerut nici un bis, Nichita (prezent la concert) n-a urcat pe scenă să facă ochi dulci alegătorilor. Cred că şi-a dat seama că tinerii nu reprezintă un electorat atît de fidel. Pe Ştefan cel Mare, lîngă sediul celor două partide, sînt două panouri: unul portocaliu, al PD-L-ului, şi unul roşu, al PSD-ului. Ei bine, chiar după spectacolul marca roşilor, un grup de tineri a început să strige „hai Băsescu!” prin faţa panoului corespunzător şi un „huo!” de toată frumuseţea în faţa lui Geoană şi ai lui. Altă dată, Gheorghe Nichita o să organizeze concerte de muzică populară şi-o să dea sandviciuri la adepţii flămînzi ai social democraţiei.

In alta ordine de idei, imi aduc aminte ca odata am scris o poezie frumoasa de ziua pamintului. Nu o mai gasesc (din fericire pentru unii) asa ca o sa ma limitez la gindurile de acum. Si la cele doua sigle dragute pe care le-au inventat colosii de la Google si Yahoo!. Oricum, ca sa nu scriu un text si sa nu spun nimic, am doar o intrebare: cand ai considerat pamintul altceva decit un spatiu plin cu cladiri si gunoaie, pe care se construieste? Pamintul asta ne tine pe noi, ne da (inca) fructe si legume, ne tine inca blocurile si copacii; din cind in cind, o ia la vale, suparat.
