Da’ lăutarii noştri unde sînt?

Manele şi decibeli

Aseara a concertat Goran Bregovic la Palat.

Întîi de toate, a întîrziat mai mult de jumătate de oră. Cred că municipalitatea (aka Primaria, aka Gheorge Nichita, PSD) a vrut să se asigure că nu se termină concertul pînă se aprind luminile pe Palat, ca lumea să admire ce minunăţie arhitecturală luminată cu porţia avem. Apoi: tipu’ ăsta, Goran, n-a prea cîntat. Avea o chitara electrică la care se mai chinuia din cînd în cînd, dar, dacă se compară cît a vorbit şi cît a cîntat, iese prost. Ok, respect pentru om, e deştept, ştie nu ştiu cîte limbi (franceză, engleză, italiană şi toate de felul acesta). Însă de cîntat a cîntat tipu care bătea din tobă cu foc şi voie bună. Iar Goran mai intra peste el din cînd în cînd. Asta vocal. Instrumental, tipii (sau formaţia de nunţi şi inmormîntări, cum e prezentat-o starostele ei) nu se deosebeşte prea mult de fanfarele de pe-aici. Chemi vreo două trei fanfare (să fie mulţi), le pui o staţi de amplificare de vreo 15.000 de waţi şi-i gata ştoul. Lumea dansează într-o fericire, pentru că-i place rău de tot maneaua. iar ritmurile (şi interjecţiile acelea, nu mă faceţi să le reproduc) erau exact marcă înregistrată Guţă şi Florin Salam.

Ca să nu mai spun că ritmuri de acest fel găseşti „fără număr” pe gloriosul You Tube. Şi nu cîntate de un tip care vrea vreo 50.000 de euro pe concert (probabil datorită expunerii şi publicităţii), ci de puştani care încă n-au atîtea clase cîte degete au la o mînă. Şi care n-ar cere mai mult de 50 de eruo pentru un tril mai fantastic de zece ori decît balcanicul Bregovic. Una peste alta, s-au zbînţuit bine de tot şi rockerii, i-a pătruns „ritmul adevărat” şi au lăsat deoparte mina aia gravă, au demonstrat şi puştoaicele că au şolduri şi-alte asemenea. Nu s-a cerut nici un bis, Nichita (prezent la concert) n-a urcat pe scenă să facă ochi dulci alegătorilor. Cred că şi-a dat seama că tinerii nu reprezintă un electorat atît de fidel. Pe Ştefan cel Mare, lîngă sediul celor două partide, sînt două panouri: unul portocaliu, al PD-L-ului, şi unul roşu, al PSD-ului. Ei bine, chiar după spectacolul marca roşilor, un grup de tineri a început să strige „hai Băsescu!” prin faţa panoului corespunzător şi un „huo!” de toată frumuseţea în faţa lui Geoană şi ai lui. Altă dată, Gheorghe Nichita o să organizeze concerte de muzică populară şi-o să dea sandviciuri la adepţii flămînzi ai social democraţiei.

încă nu-i gata

aş mai avea atîtea de scris, de adăugat. Da nu-s perfect, nici nu vreau să fiu (ce tare sună, aşa-i?). Aşa că aştept comentarii. iar de-acu încolo o să scriu mai mult şi (minune!) o să-mi promovez blogul.

Spor şi voie bună!

ce mă mai văd

eu

Pentru că, din cauză şi datorită faptului că n-o să-mi fac prea multe bloguri şi n-o să mai stresez lumea cu to felul de chestii inutile.

De asta „eu” - o dată-n viaţă să fiu centrul universului ăsta. Pe blogul meu, unde - if you see me you are too close. Didactic, se termină, cică. Dac-o să mai postez restanţe (aka teme date în fiecare joi, pe la trei şi ceva), o să le pun mai jos, datate mai înainte de ceea ce scriu acum. Şi mă îndoiesc că o să depună cineva atîta osteneală încît să caute să-mi citească elucubraţiile. Alea scrise cu plăcere. Va asigur că n-am scris niciodată altfel. Şi n-am scris decît pentru mine (asta-i explicaţia logo-ului, dacă s-o fi întrebat careva vreodată „da’ di ci”).

Precum se observă, nici ăsta (ultimul text didactic-semiobligatoriu, dat ca temă) nu respectă nici o regulă. N-are început, încheiere, sfîrşit, nu scriu frumos, nici corect, nicicum, nu răspunde întrebării/temei date. Apropo: după ce-mi aud nota de la licenţă o să merg la o mănăstire, ceva. După aia, Dumnezeu cu mila. Mă văd făcînd atîtea. Visul meu a inceput sa prinda aripi. Acum trebuie să-l învăţ să zboare.

Raliul zoaielor locale

din săptămîna mare

Plouă.

E fain cînd plouă, dar numai în oraş să te găsească ploaia. Bine, nici la ţară nu-i prea grozav, că şi acolo trebuei să fii dotat cu impermeabil şi cizme. Dar acolo e normal să fie aşa, doar e la ţară. Iaşul nu e la ţară. Se vrea municipiu, capitală culturală a Europei peste nu ştiu cîţi ani. Sper cît mai mulţi pentru că, la cum arată acum, nu merită. Şoferii sînt imbecili (nu, nu m-a udat nici unul să-mi fie ciudă pe el în mod deosebit – nu azi), mai ales cei de maxi taxi, canalizarea nu mai pute dar dă pe dinafară toate gunoaiele din pîntecul murdar al oraşului iar toate blocurile ăstea vechi arată şi mai prost cînd sînt ude.

Nu-mi plac toate maşinile ălea galbene pe care Adomniţei şi-a lipit figura ca s-o vadă toată baba chioară. Îmi pare tare rău să-l anunţ pe domnul ministru care se tot laudă cu înfăpturile din educaţie că baba îl va vota pe Nichita. Îl cheamă Gheorghe, a făcut cinste de ziua lui, s-a apucat de spălat străzile şi de reparat şanţurile. Plus că a trimis felicitări de Paşte. Bine, asta a făcut-o şi Oprea, numai că el (mai inteligent, dom’le) a pus pe felicitare şi textul ăla pe care l-am mai auzit de nu ştiu cîte ori: „Iisus a avut o cruce de lemn şi o inimă de aur, azi MULŢI au cruci de aur şi inimă de lemn”. Totuşi, domnule europarlamentar, cei MULŢI vă votează. Cu ocazia asta, poate vă vor mulţumi că i-aţi judecat. Ştiţi cum se spune: nu judeca, pentru că vei fi şi tu judecat. Bine, ăştia mulţi au o slăbiciune: nu-s uniţi aşa cum sînt ăia mulţi la care vroia să facă trimitere fostul rector de la „Cuza”; aceia, uniţi nu de aur cît de influenţă şi greaţă faţă de mojicii ăştia care săptămîna asta ţin post.

Acuma, pe bune, o campanie înseamnă mai mult decît discursuri demagogice şi atacuri la persoană. Înseamnă un comportament demn şi o atitudine care să atragă admiraţia sinceră a celorlalţi. Nu scălăbăieli demne mai lesne de o bătaie în noroi. Că tot văd că-s la modă astfel de competiţii. Spectacolul lumii costă deja prea mult.

Patimile Pamintului

22 aprilie

Ziua Pamintului, pentru cei ce nu stiu despre ce e vorbaIn afara de stiri din afara, despre cum nu stiu cite orase din State fac tot soiul de evenimente simultane, in afara de un spam venit de la WWF, nimic. A, ba da! Cica s-au hotarit astia de la Primarie sa dea cu nu stiu ce solutie pentru tintari. Si cum afara da sa ploua, va dati seama ce efect uluitor o sa aiba.

In alta ordine de idei, imi aduc aminte ca odata am scris o poezie frumoasa de ziua pamintului. Nu o mai gasesc (din fericire pentru unii) asa ca o sa ma limitez la gindurile de acum. Si la cele doua sigle dragute pe care le-au inventat colosii de la Google si Yahoo!. Oricum, ca sa nu scriu un text si sa nu spun nimic, am doar o intrebare: cand ai considerat pamintul altceva decit un spatiu plin cu cladiri si gunoaie, pe care se construieste? Pamintul asta ne tine pe noi, ne da (inca) fructe si legume, ne tine inca blocurile si copacii; din cind in cind, o ia la vale, suparat.

Asa cum nici o rana nu e prevazuta cu un fermoar pe care sa-l tragi si sa scapi de tot, asa cum sufletul nu-i un pet, tot asa e si cu pamintul asta: cu masina sau fara, cu sapa in mina sau cu laptopul pe umar, marinar, aviator, or ce-o mai fi, pamintul este unul din numitorii comuni ai vietii noastre. Uitam insa asta in toate cele 364 de zile cite au mai ramas. In toate zilele astea sint patimile pamintului.

Din culisele unui oraş frumos

tableta de blog

Mutu da bine pe sticla

Nu ştiu dacă aţi fost vreodată în Florenţa. E un oraş splendid, supranumit, datorită frumuseţilor sale, Atena Italiei. De-a lungul timpului, nume ca Iulius Cezar, fmilia Medici, Macchiavelli, Niccolo Machiavelli, Sandro Botticelli, Rafael, Dante şi-au lăsat amprenta asupra spiritului acestui oraş. Un loc fabulos unde trăiesc vreo 30.000 de români (de două ori populaţia din Tîrgu Frumos). Cînd vine vorba de rafinament, stil şi de fineţe, românii nu se gîndesc la arhitectura clădirilor sau la frumuseţile oraşului, ci la Mutu. Mîndria lor nu e oraşul care-a fost capitala Renaşterii, ci fotbalistul pe care, nu demult îl înjurau pentru că s-a drogat. Ei, acuma s-a liniştit, e bărbat la casa lui, şi-a lau nevastă, are copii. {i pentru că anul viitor face 30 de ani, s-a gîndit bine omul că nu mai are prea mult de trăit cu mingea în vîrful bocancului. Aşa că a ales un mod foarte lejer de-a face nişte bănuţi. Numai pentru semnarea contractului pentru „Il fenomeno” a luat peste două milioane de euro. Dacă judecăm salariul actual al atacantului de la AC Fiorentina care este de 1,5 euro pe an şi-l comparăm cu profitul obţinut în doar trei luni de filmare, e clar: Adrian Mutu e mai bun ca actor decît ca fotbalist. Probabil de asta s-a apucat de afaceri: cu gologanii luaţi şi-a deschis deja vreo două localuri, în Braşov şi la malul Mării Negre. Să sperăm că „regele brilant”, care e şi milos, după cum l-am văzut la Tv, nu-şi va deschide nimic în Florenţa. Oraşul acesta arată prea bine ca să-l mai împopoţoneze cu vreun club de fiţe. Deşi, în mintea românaşilor care-l adoră pe capricornul cu aluniţă mai lipsesc nişte emoticoane din alea multe-multe şi gay cu tot soiul de chestii galbene care se tăvălesc pe jos.

one down

Irina Schrotter a iesit pe tusa

Cum se asteptau multi, doar ca mult mai devreme.

Dupa ce a investit o multime de bani intr-o campanie agresiva de promovare a brandului IS (chiar inteligent), creatoarea de moda a facut un pas in spate. Alege sa-l sprijine pe Dumitru Oprea pentru ca, altfel, i-ar fura din voturi. Si probabil, ar fi de adaugat, i-ar fura atit de mult voturile incit fostul rector n-ar mai ajunge nici macar in turul doi, baremi primar din prima. Era clar ca voturile astea, exprimate intr-o pozitie bunicica (dupa cum anticipau toti cunoscatorii situatiei din ultima vreme: Irina Schrotter cistiga teren, Oprea pierde prin giumbuslucuri ieftine si deja banale), ar fi costat mult pentru unul din cei doi candidati din al doilea tur. Numai ca Irina probabil ca a primit o promisiune destul de convingatoare de la PD-L Iasi ca-si va scoate banii pe care i-a cheltuit pina acum. Singura femeie care mai ramine in cursa apartine PNG-ului si nu prea da semne ca si-ar dori mai mult de 3-5%. Pacat pentru iesenii care chiar au inceput s-o sustina pe Irina sau pentru care chiar au crezut in ea. Ce bine de mine ca de ziua pacalelii nu votez aici.

Despre Dumitru Oprea nu mai spun nimic. Sper sa aiba macar un gind bun si sa se intelepteasca. Vocabularul pe care-l are nu e demn nici macar de Dan Cirlan, daramite de un fost rector al UAIC. Cit despre PSD, cititi Iasi Plus, o publicatie gratuita care spune doar de bine de social democrati. Tare mi-e teama ca multi dintre ei apartin acestui partid doar din interes, nu din convingere. Nu c-as fi stingist, insa cam asta e politica noastra: circ si piine. Iar ca exemplu, vedeti ce-a facut Anghel Ficu, PNL-ist, ultimele zile: scandal, comunicate de presa, comentarii agresive, acuze la adresa tuturor, postari multe pe blog s.a.m.d. Liberalii si-au prezentat de curind candidatii pentru CJ si Primarie. Anghel Ficu nu are o pozitie eligibila in lista pentru Consiliul Local. Nu i-a reusit figura.

later edit: de Adrian Caliman nu mai vorbim. S-o fi suparat Relu Fenechiu rau de tot pe el.

de avioane de arde nouă?

pare-mi-se că da

şi asta de vreme ce ăia doi mahări, fiecare dj şef în palatul lui (pentru naivi, e vorba de Cotroceni şi Victoria), se chinuie să demonstreze că avionu’ lui e mai tare şi mai şmecher.
Cum? Păi avionu’ lu’ Tăriceanu e din ăla european, iar al lui Băsescu e american. Începeţi să înţelegeţi? Doar vi se pare, pentru că, zic eu, premierul ştie cîte bujii are o motocicletă şi cum se schimbă uleiul la un motor cu patru roţi ş-un volan iar preşedintele e tare pe vapoare, iahturi şi bărcuţe de hîrtie. Atît. Dacă-i primul om în stat nu înseamnă că e cel mai deştept şi pe ştie pe toate. Înseamnă doar că are o armată de roboţei care au grijă pe unde calcă şi cît de fină e hîrtia de la baia pe unde trece şăfu’. Tăriceanu idem, numai că pe tarlaua lui, olecuţă mai mică. Norodul e departe, jos, se vede greu (aşa, cam o dată la patru-cinci ani). Oricum, e de lăutat iniţiativa ziarelor care s-au apucat să descrie fiecare bombiţă pe care o poartă fiecare din cele două avioane. Am o întrebare: vreunul din avioanele alea nu face pîine? Circ face cu siguranţă, la cum se bat cap în cap ăia doi jmenari de la centru.

Acuma ar fi de prisos să adaug de protocolul încheiat de PSD Constanţa şi Uniune Turcă: băieţii vor să facă un bazar oriental, înţelegeţi? Adică să aducă ş-un cadru de la mama lui pentru manele, shaworma şi kebab. Să vină băieţii tuciurii şi să ne înveţe pe noi cum se urlă ca din gură de şarpe după un client amărît. Promit să mă duc în port numai pentru distracţia asta. Dacă aud că aduc alte kitsch-uri în afară de cele din Turcia, îmi retrag cuvintele.

Acuma, ca să închei: aţi văzut-o pe blonda de la primărie? Cum care primărie? Aiasta di la Ieşi… O moldoveancă de vreo 26 de ani, blondă, absolventă de FEAA şi, pe deasupra, PNG-istă. Nu vă las s-o votaţi pînă n-o auziţi cum vorbeşte. Eu am avut un şoc, pe bune.

de avioane de arde nouă?

pare-mi-se că da

şi asta de vreme ce ăia doi mahări, fiecare dj şef în palatul lui (pentru naivi, e vorba de Cotroceni şi Victoria), se chinuie să demonstreze că avionu’ lui e mai tare şi mai şmecher.
Cum? Păi avionu’ lu’ Tăriceanu e din ăla european, iar al lui Băsescu e american. Începeţi să înţelegeţi? Doar vi se pare, pentru că, zic eu, premierul ştie cîte bujii are o motocicletă şi cum se schimbă uleiul la un motor cu patru roţi ş-un volan iar preşedintele e tare pe vapoare, iahturi şi bărcuţe de hîrtie. Atît. Dacă-i primul om în stat nu înseamnă că e cel mai deştept şi pe ştie pe toate. Înseamnă doar că are o armată de roboţei care au grijă pe unde calcă şi cît de fină e hîrtia de la baia pe unde trece şăfu’. Tăriceanu idem, numai că pe tarlaua lui, olecuţă mai mică. Norodul e departe, jos, se vede greu (aşa, cam o dată la patru-cinci ani). Oricum, e de lăutat iniţiativa ziarelor care s-au apucat să descrie fiecare bombiţă pe care o poartă fiecare din cele două avioane. Am o întrebare: vreunul din avioanele alea nu face pîine? Circ face cu siguranţă, la cum se bat cap în cap ăia doi jmenari de la centru.

Acuma ar fi de prisos să adaug de protocolul încheiat de PSD Constanţa şi Uniune Turcă: băieţii vor să facă un bazar oriental, înţelegeţi? Adică să aducă ş-un cadru de la mama lui pentru manele, shaworma şi kebab. Să vină băieţii tuciurii şi să ne înveţe pe noi cum se urlă ca din gură de şarpe după un client amărît. Promit să mă duc în port numai pentru distracţia asta. Dacă aud că aduc alte kitsch-uri în afară de cele din Turcia, îmi retrag cuvintele.

Acuma, ca să închei: aţi văzut-o pe blonda de la primărie? Cum care primărie? Aiasta di la Ieşi… O moldoveancă de vreo 26 de ani, blondă, absolventă de FEAA şi, pe deasupra, PNG-istă. Nu vă las s-o votaţi pînă n-o auziţi cum vorbeşte. Eu am avut un şoc, pe bune.

La bloc

despre bloguri

Pe blog e ca la bloc, adică un fel de junglă.
Ba nu, mai rău, pentru că acolo sălbăticia e firească, naturală. Şi, ca într-o junglă bombastică, pe blog nu încetezi să te minunezi de speciile mutante al căror număr creşte zilnic, ca vecinii la bloc. Nu din aceia care dau muzica la maxim exact atunci cînd ţi-e lumea mai dragă sau care aruncă gunoiul pe o traiectorie tangentă cel puţin cu fereastra camerei tale. Astea-s specii tolerate. Pe blog, s-ar asemăna cu tipii care pun o mulţime de reclame enervante de sus pînă jos în pagină respectiv aceia care pun tot soiul de filmuleţe stupide de pe Youtube. Noua specie de vecin de la blog e mai zgomotoasă decît tipul de la şapte şi mai înţepată decît cea mai afurisită pensionară de pe-o rază de 60 de apartamente. Sub deviza “eu muncesc, toată lumea să ştie asta”, acest soi de vecin face tot posibilul ca exact duminica, atunci cînd numeri oi încercînd să adormi, să-şi dovedească hărnicia. Şi reuşeşte, trăiască bormaşina made in China. E la fel cu blogurile: o mulţime de mass-uri pe Messenger: “citiţi despre ce-a mai debitat grozăvia din spatele frunţii mele” sau cu “amicul Mitică mi-a trimis o leapşă, iar eu nu mă pot abţine să nu v-o dau şi vouă”. Muncă, nu glumă. Se înţelege, genul de chestiuni matrimoniale despre cît mănînci şi cît de drept păşeşti pe stradă. ~n toată brambureala asta încep să înţeleg care-i regula blogului: cînd mi-e somn, scriu ceva pe blog. Cînd mă plictisesc, caut o bîrfă grozavă şi pun pe blog. Cînd mi-e foame, n-am ce să mănînc şi ţin cu tot dinadinsul ca toţi să afle asta, zic pe blog. Sigur o să fie cineva care o să empatizeze cu starea mea şi-o să-mi lase un comentariu. Indiferent de ce spui, n-o să-mi placă: dacă o să plîngi o să-ţi spun că eşti un smiorcăit iar dacă nu, o să-ţi zic cît de insensibil eşti. Iar dacă nu-mi convine ce spui, îmi pun termopane şi-ţi dau ignore.