Cazul Elodia? Cea mai buna investigatie din ultimele luni

CTP la Iasi

Azi a inceput a sasea editie a Seminarului de Jurnalism de la Iasi, organizat de Departamentul de Jurnalism, Centrul Cultural Francez si TVR Iasi. N-am de gind sa fac stire din asta, chiar daca intilnirea mai multor jurnalisti (Cristian Tudor Popescu – Gindul, Liviu Avram, Cristian Grosu – Cotidianul, Sorin Ozon – Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie, Catalin Prisecariu – Academia Catavencu, Liviu Iolu – EVZ, Sanda Nicola – freelancer) reprezinta, in mod sigur, un eveniment. M-am prins din prima ca tema propusa de moderatorul dezbaterii, Daniel Condurache (“mentorul” Opiniei si a scolii de jurnalism iesene) nu era una pentru nasul nostru. Jurnalismul de investigatie nu-i pentru studentii care termina in trei ani scoala si nici nu scriu o stire bine din prima. Cu atit mai mult cu cit CTP a subliniat (pentru a nu stiu cita oara) ca nu-i nevoie sa faci scoala speciala ca sa devii “animal cu blana” plina de noroi, adica jurnalist.

Jurnalismul de investigatie e un gen publicistic bolnav. Presa este facuta dupa modelul televizorului, iar la televizor se vinde mult mai bine minutul de publicitate dintr-un meci de fotbal sau dintr-o emisiune de bascalie decit dintr-o emisiune de analize si investigatii. O idee esentiala e ca orice specie jurnalistica trebuie sa contina un minim de investigatie. In momentul in care singura sursa pentru aceasta “documentare” este fratele Google si eventual citeva telefoane, atunci nu-i de bine.

Ce e scris in titlul articolului nu-i pe bune. O investigatie adevarata nu se bazeaza pe lozinca “nu ne prostiti voi pe noi!” ci pe principiul descoperirii adevarului. Sincer, prea putin s-a discutat despre ce inseamna investigatie. Subiectul nu e totul, la fel cum nu sint totul doar caracteristicile pe care trebuie sa le aiba un jurnalist care face asa ceva. S-a spus ca doar freelancerii pot face investigatii ca lumea, pentru ca nu au deloc presiunea patronatelor. Insa freelancerii pot fi considerati muritori de foame daca munca lor nu se apropie intrucitva de subiectele pe care le citesc cei mai multi dintre romani, cele tratate in ziarele de scandal. Libertatea ar trebui inclusa in categoria ziarelor pornografice si interzisa. Totusi, pentru ca are de doua ori mai multi cititori decit EVZ, se poate spune ca aduce mai multi bani (EVZ si Libertatea fac parte din trustul elvetian Ringier).

Blogul poate fi una din formele prin care jurnalismul de investigatie mai are vizibilitate. Presa scrisa oricum o sa moara de moarte buna in zece ani. Mai ales ca acum copiaza intru totul formatul televiziunii (adica divertisment si incitare) sau pe cel al internetului (usurinta in citire – titluri mari, text putin, poze uriase). CTP a dat un exemplu tare interesant: daca in alte tari tinerii cu educatie, cu un job bine platit, intelgenti, citesc ziare serioase (Le Monde, Times), la noi nu fac asta; se indreapta inspre materialele mult mai atractive si mai superficiale din tabloide. Pe vremea cind facea anchete si investigatii, CTP semna articole de 5 (CINCI) pagini in Adevarul de-atunci. La cum era atunci formatul ziarului, intr-o pagina incapeau lejer 15.000 de semne. Inmultit cu cinci pagini inseamna vreo 75.000 de semne! Adica tot ce scrie Libertatea intr-o saptamina! Daca vi se pare mult ce-am scris de la inceputul acestei cronici de dezbatere, aflati ca de-abia am depasit trei mii de semne.

Stiati ca meseria de jurnalist nu e trecuta in nomenclatorul de meserii? Ea este inclusa la capitolul “prestari de servicii”. Culmea e ca, mai nou, e destul de adevarat. Tipul de jurnalist descris de CTP drept “un lasa-ma sa te las obosit” nu e deloc o fantezie sau o lamentare aiuristica. Chiar e adevarat. Finalitatea actului jurnalistic e banul care vine din publicitate, din reclame. Asta inseamna ca pentru un freelancer e destul de greu sa intre pe o piata unde materialele se comanda, nu se cumpara gata facute. De asta, intr-o redactie, e mai corect sa se puna o luista cu nume: “asa da” – “asa nu” (adica: in astia poti sa dai, in astia nu poti sa dai). Jurnalisti tonomat? Pentru prima categorie. Animale de prada? Pentru a doua.
Pentru studentii de la Jurnalism care viseaza sa lucreze doar in PR si pentru fetele care vor sa fie ca Andreea Esca: Mircea Badea nu-i jurnalist, e entertrainer. Luis Lazarul nu face decit sa atite spiritele. Cam asta e concluzia dupa prima dezbatere de la Seminarul de Jurnalism. Parerile spuse mai sus apartin jurnalistilor numiti la inceput. Care sint convinsi ca investigatia lui Liviu Iolu (despre doi romani care erau inchisi in Irak, dupa razboi) care a dus la demisia ministrului de externe este mult mai valoroasa decit valurile din jurul cazului Elodia sau a mai stiu eu cui. Cei care citesc ori sa uita la TV cred insa altceva. Problema lor. Iar un ziar bun nu inseamna sa fie simplu si sa exagereze. Inseamna sa informeze corect si sa fie facut profesionist. Pentru asa ceva insa nu prea mai sint bani.